dialog intre viata si moarte

- Uneori ma simt pierdut in mijlocul oamenilor, uneori reflect. Cel mai ciudat lucru care mi s-a intamplat a fost acela de a ma indragosti.

Conversatia noastra a inceput in mod ...bizar, ca sa spun asa.

M-am asezat in pat linistita si dintr-o data mi s-a facut rau, dupa o zi agitata nu ma asteptam la altceva, nu era prima data. Imi asteptam momentul in fiecare zi. M-am dus in baie sa-mi racoresc fata obosita . Am ramas privindu-ma pentru cateva minute in oglinda observand noile riduri, fata palida, cearcanele.

Mi-am sters, cu miscari usoare, lacrima rosie a buzelor reci si tremurande.

Ma duc in bucatarie, aprind lumina si imi iau din dulapul suspendat ce-l am deasupra chiuvetei, un pahar pentru a bea o gura de apa. Imi era foarte sete. Nici nu apuc sa simt apa cum imi aluneca pe gatul uscat si lumina se intrerupe. Raman nemiscata “ Ce s-o fi intamplat?”. Imi arunc ochii pe fereastra, luna era superba.

Las paharul, ma duc si deschid fereastra sa simt aerul proaspat si sa ascult linistea noptii. Inchid ochii si adulmec mirosul umflandu-mi narile si rasfatandu-mi fata.

- Te asteptam…hmm, ce patetica gluma, spun in soapta, e nebunesc dar iti simteam presenta.

- Sitttt…taci !

Si-i simt respiratia, il simteam pretutindeni. Sunt tulburata…

- Unde esti?

- Sunt aici.

Il caut cu privirea in camera intunecata, vad o umbra in picioare dupa fotoliu. Ma intorc si privesc luna de care ma indragostisem.

- Uneori ma simt pierdut in mijlocul oamenilor, uneori reflect. Cel mai bizar lucru care mi s-a intamplat a fost acela de a ma indragosti. Pot sa-ti cer ceva?

- Sigur, raspund dupa o pauza de cateva minute. Avea o voce care-mi dadea fiori…era atat de senzuala, dar in acelasi timp atat de ciudata.

- As vrea sa cunosc viata, ma poti conduce?

Il ascult si stiu ca e aici pentru mine .

- Viata?

- Plimba-ma in lumea ta.

- Trebuie sa mor ?

Dupa o lunga pauza...

- Da ...

Zambesc fara sa vreau, inchid ochii si simt o lacrima rece ce-mi coboara pe obraz.

- Ce primesc in schimb? il intreb cu voce nesigura.

- Timp, imi raspunde scurt. Trebuia sa te iau de mult timp, dar nu am putut.

Dupa o lunga, prea lunga pauza ii raspund suspinand.

- Bine! Accept.

Se apropie, ma intorc spre el si ma strange-n bratele lui puternice. Visele mele erau reale. Acum el s-a materializat, ii simteam parfumul, ii simteam dragostea.

- A fost frumos sa facem dragoste impreuna. Imi spune trist uitandu-se in ochii mei.

- A fost , raspund in soapta, a fost ca pentru prima data. Acum ce facem? il intreb cu teama.

Se uita-n ochii mei si-mi raspunde apropiindu-si buzele de urechea mea, strangandu-ma mai puternic la pieptul lui.

- Catigam timp.

Nu sunt scriitoare

Scriu doar la 'ntamplare,

Nu ma criticati,

Nu ma masacrati.